flamură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLÁMURĂ, flamuri, s. f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtând culorile naționale sau emblema marinei unei țări, folosit pe navele de război.
2. Pavilion triunghiular folosit în codul internațional de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din
ngr. flámburon.flamură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)flámură (flámuri), s. f. – Steag, drapel. –
Mr. flambură. Ngr. φλάμμουρος,
cf. ngr. φλάμπουρος, de unde
mr. (Meyer 107; Meyer,
Neugr. St., III, 69; Gáldi 191),
cf. alb. fljambur. După Pușcariu 623, direct din
lat. flammula, cf. REW 3353, dar nu este cuvînt popular; greșeala a fost îndreptată în DAR.
flamură (Dicționaru limbii românești, 1939)flámură f., pl.
ĭ (după formă, ar putea veni d. lat.
flammula, steguleț de cavalerie [dim. d.
flamma, flacără], ca
ramură d.
rámula; dar fiind-că nu e cuv. popular, vine maĭ degrabă d. mgr.
flámmuron și
-ion, ngr.
flámburon, de unde și mrom.
flámbură. V.
flacără). Steguleț lung și îngust (cum aŭ corăbiile în vîrfu mareluĭ catarg).
flamură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flámură s. f.,
g.-d. art. flámurii; pl. flámuriflamură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)flamură f. steag mai mic:
în zadar flamura verde o ridică ’n spre oaste EM. [Lat. FLAMMULA].