fit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FIT s. n. (
Fam.; în
expr.)
A trage la fit = a lipsi de la datorie, în special de la orele de școală; a chiuli. –
Cf. rus. kvit, germ. quitt.fit (Dicționar de neologisme, 1986)–FIT Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la o) plantă”. [< fr.
-phyte, cf. gr.
phyton].
fit (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)fit adj. m. (înv.) achitat.
fit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fit s. n. – În expresia
a trage la fit: a chiuli. –
Mr. fit. Tc. fit, din
fr. quitte (Papahagi,
GS, VII, 294; Lokotsch 611). –
Der. fitui, vb. (a achita, a plăti datoriile contractate; a deceda; a rămîne lefter).
fit (Dicționaru limbii românești, 1939)fit adj. fix (maĭ vechĭ
cvit orĭ
cfit, d. rus.
kvít, pop.
kfit [de unde și turc.
fit], d. germ.
quitt, care vine d. fr.
quitte, achitat, ĭar acesta d. lat.
quietus, liniștit. V.
achit, chitanță, încet. Cp. cu
împac).
Fam. Pop. A fi fit cu cineva, a-ĭ fi achitat datoria, a nu-ĭ maĭ datora nimica;
sîntem fit, s´a sfîrșit datoria între noĭ.
Munt. A trage la fit, a fugi de la datorie, a absenta de la școală. S. n., pl.
urĭ. Vechĭ. Cîșt [!], venit:
Leĭba Carniol, care avînd cumpărat cfitul velnițelor de la Hirlăŭ și Suceava, Marcu Zaharia din tîrgul Noŭ, la Dorohoĭ, are a plăti cfitul velnițelor (condica pe 1827, Rev. Ist. 1918, 18).
fit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fit (
fam.)
s. n. (în
expr. a trage la ~)
fit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fit a. achitat. [V.
cfit]. ║ n. în locuțiunea școlărească:
a trage la fit, a se absenta în corpore, a lipsi o clasă întreagă la cursul unui profesor.