fistulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÍSTULĂ, fistule, s. f. (
Med.) Canal format accidental sau în urma unei operații, care comunică spre interior cu o glandă sau cu o cavitate naturală ori patologică și care drenează în afară secrețiile acestora; ulcerație adâncă într-un țesut al organismului. – Din
fr. fistule.fistulă (Dicționar de neologisme, 1986)FÍSTULĂ s.f. 1. Canal supurativ accidental rămas în urma închiderii unui abces. ♦ Canal făcut pe cale chirurgicală, care unește un organ intern cu exteriorul.
2. Ulcerație adâncă în țesuturile organismului. [< lat.
fistula, fr.
fistule].
fistulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)FÍSTULĂ s. f. 1. canal supurativ accidental în urma închiderii unui abces. ◊ canal făcut pe cale chirurgicală, care unește un organ intern cu exteriorul. 2. ulcerație adâncă într-un țesut al organismului. (< fr.
fistule, lat.
fistula)
fistulă (Dicționaru limbii românești, 1939)*fístulă f., pl.
e (lat.
fistula, țeavă, fluĭer, probabil rudă cu vsl.
piskŭ, fluĭer. V.
pisc, piscoĭ, pișcoace).
Med. Canal accidental care comunică cu o glandă saŭ c´o cavitate naturală și duce afară secrețiunile:
fistulă lacrimală.fistulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fístulă s. f.,
g.-d. art. fístulei; pl. fístulefistulă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fistulă f. umflătură în formă de canal, îngustă la intrare și mai largă în fund:
fistulă lacrimală.