fistic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FISTÍC s. m. 1. Arbore din țările calde cu flori mici de culoare verde și cu fructe conținând sâmburi comestibili
(Pistacia vera). 2. Fruct al fisticului (l), cu sâmburele verde, uleios și plăcut la gust. [
Var.: (
2)
fâstấc s. m.] – Din
tc. fistic, ngr. fistíki.fistic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fistíc (fistíci), s. m. –
1. Arbore din țările calde cu fructe conținînd sîmburi comestibili. –
2. (
S. n.) fructul fisticului. –
Var. (
înv.)
fîstîc. Tc. fistik, arab. fostuq, per. festuq (Șeineanu, II, 173; Lokotsch 620; Ronzevalle 124),
cf.ngr. φυστίϰι,
alb. festek (Meyer 100),
lat. med. festechum, fr. fustet, sp. alfóncigo, port. fistico; cf. forma paralelă din
per. pistaq, de unde
ngr. πιστάϰη,
lat. med. pistacia, fr. pistache, sp. pistacho, sl. pistikŭ. –
Der. fistichiu, adj. (
înv., verde gălbui;
înv., extravagant), din
tc. fistiki; fîstîci, vb. (a tulbura, a năuci, a zăpăci), probabil aluzie la culoarea palidă care caracterizează tulburarea,
cf. sfecli; fîstîceală, s. f. (confuzie).
fistic (Dicționaru limbii românești, 1939)fístíc m. (turc. pers.
fystyk, ngr.
fistiki, vgr.
pistáke, lat.
pistácia, it.
pistáccio, fr.
pistache; vsl.
pistikŭ).
Vest. Un copăcel anacardiaceŭ originar din Persia (
pistacia vera) care face niște fructe verzuĭ oleaginoase comestibile învălite [!] în două găocĭ. Fructul acestuĭ copăcel (pl. ob. n.
fisticurĭ). – În est
fîstîc (numai m.).
fistic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fistíc1 (arbore)
s. m.,
pl. fistícifistic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fistíc2 (fruct)
s. n.fistic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fistic, m. nucșoară lunguiață conținând un sâmbure verde plăcut la gust, rodul oleaginos al arbustului cu acelaș nume
(Pistacia vera). [Mold.
făstâc = turc. FYSTYK].