filosofie (Dicționar de neologisme, 1986)FILOSOFÍE s.f. v.
filozofie.
filosofie (Dicționaru limbii românești, 1939)*filosofíe f. (vgr.
philosophia, d.
philos, amic, și
sophía, înțelepciune). Știința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor:
fie-care știință particulară are filosofia eĭ. Sistemă particulară unuĭ filosof celebru, uneĭ școale [!], uneĭ epocĭ:
filosofia luĭ Aristotele. Înălțare de spirit, rațiune, resemnare, indiferență față de accidentele vĭețiĭ, de prejudiciĭ, de avere ș. a.:
suferițĭ cu filosofie nenorocirea. Clasă, curs în care se învață psihologia, morala, logica și metafizica:
a urma filosofia. Vechĭ. Pricepere, iscusință. – Și
-zofíe (după fr.). – Ceĭ maĭ marĭ filosofĭ aŭ fost, la Grecĭ:
Talete, Pitagora, Socrate, Platone, Aristotele, Epicur, Zenone; la Romanĭ:
Cicerone, Lucrețiŭ, Séneca, Marcu Aureliŭ; din evu mediŭ pînă astăzĭ:
Abélard, sfîntu Toma, Bacon, Descartes, Locke, Spinoza, Malebranche, Fénelon, Bossuet, Leibniz, Kant, Condillac, Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, Nietzsche, ĭar în ultimu timp, în Francia:
Maine de Biran, Auguste Comte, Renouvier ș. a. În România:
Conta.filosofie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!filosofíe/filozofíe s. f.,
art. filosofía/filozofía, g.-d. art. filosofíei/filozofíei; pl. filosofíi/filozofíi, art. filosofíile/ filozofíile