filologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FILOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punct de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. – Din
fr. philologie.filologie (Dicționar de neologisme, 1986)FILOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modelului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. [Gen.
-iei. / < fr.
philologie, cf. gr.
philos – prieten,
logos – vorbire].
filologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)FILOLOGÍE s. f. știință care se ocupă cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care ni s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor. (< fr.
philologie)
filologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*filologíe f. (vgr.
philologia, d.
philos, amic, și
lógos, cuvînt). Știința limbiĭ, literaturiĭ și arteĭ unuĭ popor cult.
Filologia clasică, acea care se ocupă de limba grecească și latină. V.
linghistică.filologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)filologíe s. f.,
art. filología, g.-d. filologíi, art. filologíeifilologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)filologie f.
1. știința limbei, literaturei și artei unui popor cult;
filologie clasică, studiul limbei și literaturei Grecilor și Romanilor;
filologie comparativă, studiul raporturilor între diferite limbi și dialecte.