filacteră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FILACTÉRĂ, filactere, s. f. 1. Bucată de pergament cu versete din Biblie, purtată ca talisman de vechii evrei.
2. Inscripție în formă de banderolă (pe monumente). [
Var.:
filactériu s. n.] – Din
fr. phylactère.filacteră (Dicționar de neologisme, 1986)FILACTÉRĂ s.f. (
Ant.) Fâșie de pergament pe care se scriau versete biblice, la vechii evrei, și care în timpul rugăciunii era pusă pe frunte și pe brațul stâng. [Var.
filacteriu s.n. / < fr.
phylactère, gr.
phylakterion – antidot].
filacteră (Marele dicționar de neologisme, 2000)FILACTÉRĂ s. f. 1. denumire dată de cei vechi amuletelor, talismanelor pe care le purtau asupra lor. 2. fâșie de pergament pe care se scriau versete biblice, la vechii evrei. 3. inscripție în formă de banderolă (pe monumente). 4. figură heraldică înfățișată ca o foaie cu marginile răsucite. (< fr.
phylactère, lat.
phylacterium, gr.
phylakterion)
filacteră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)filactéră s. f.,
g.-d. art. filactérei; pl. filactére