farbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÁRBĂ, fărburi, s. f. (
Reg.) Vopsea; culoare. – Din
germ. Farbe.farbă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fárbă (fárbe), s. f. – Culoare.
Germ. Farbe. Trans.,
sec. XVII;
cf. sb.,
cr. farba.farbă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))FÁRBĂ, farbe, s. f. (
Reg.) Culoare, vopsea. –
Germ. Farbe.farbă (Dicționaru limbii românești, 1939)fárbă f., pl.
e (germ.
farbe, a. î.).
Ban. Trans. Coloare [!]. Văpsea [!].
Mold. Munt. (rut.
fárba). Un fel de cretă cu care se albesc curelele și care se întrebuința în armată pînă pe la 1896, cînd s´aŭ suprimat aceste curele și s´aŭ înlocuit cu curele „blanc”.
farbă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)fárbă, farbe, fărburi, s.f. – Culoare, vopsea. – Din germ. Farbe „culoare” (Trans., sec. XVII).
farbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)FÁRBĂ, fărburi, s. f. (
Reg.) Vopsea; culoare. — Din
germ. Farbe.