faptă - explicat in DEX

faptă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FÁPTĂ, fapte, s. f. Acțiune săvârșită, act îndeplinit de cineva; fapt; ispravă. ◊ Fapte de arme = acte de eroism militar. ◊ Loc. adv. (Înv.) În faptă = în realitate, de fapt. – Lat. facta (pl. lui factum) devenit sg. f.

faptă (Dicționaru limbii românești, 1939)
fáptă f., pl. e (d. fapt). Fapt, operă, acțiune: a face o faptă bună. Fapt ilustru: faptele unuĭ rege, faptele apostolilor. Realitate: faptele distrug teoriile. După faptă, și plata, după cum e fapta, așa și răsplata.

faptă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fáptă s. f., g.-d. art. fáptei; pl. fápte

faptă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
faptă f. fapt determinat, acțiune: nu vorbe, ci fapte. [Lat. FACTA, (pl. din FACTUM), luat ca singular].

faptă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FÁPTĂ, fapte, s. f. Acțiune săvârșită, act îndeplinit de cineva; fapt; ispravă. ◊ Fapte de arme = acte de eroism militar. ◊ Loc. adv. (Înv.) În faptă = în realitate, de fapt. — Lat. facta (pl. lui factum) devenit sg. f.