factitiv - explicat in DEX

factitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FACTITÍV, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.

factitiv (Dicționar de neologisme, 1986)
FACTITÍV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază. [< fr. factitif].

factitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FACTITÍV adj. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea. (< fr. factitif)

factitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
factitív¹ adj. m.; f. factitívă, pl. factitíve

factitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
factitív² s. n., pl. factitíve

factitiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
FACTITÍV, -Ă, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. — Din fr. factitif.