explicație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EXPLICÁȚIE, explicații, s. f. 1. Lămurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ◊
Expr. A cere cuiva explicații = a cere cuiva socoteală.
A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un conflict etc. ♦ Predare a unei lecții, expunere a unei teme.
2. Cauză. – Din
fr. explication, lat. explicatio.explicație (Dicționar de neologisme, 1986)EXPLICÁȚIE s.f. 1. Explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ◊
A cere explicații (cuiva) = a cere (cuiva) socoteală;
a avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend.
2. Cauză. [Gen.
-iei, var.
esplicație, esplicațiune, explicațiune s.f. / < fr.
explication, lat.
explicatio].
explicație (Marele dicționar de neologisme, 2000)EXPLICÁȚIE s. f. 1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ♦ a cere ĩi (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent. 2. cauză. 3. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment. ◊ rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează. (< fr.
explication, lat.
explicatio)
explicație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EXPLICÁȚIE (‹
fr.,
lat.)
s. f. 1. Expunere, descriere amănunțită sau interpretare în vederea înțelegerii unor chestiuni, unor probleme; lămurire, clarificare a ceva dificil. ♦
A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend.
2. Cauză.
3. Dezvăluirea cauzei, temeiului, legității, scopului unei acțiuni, unui eveniment, fenomen. ♦ Determinarea cauzei unui fenomen, justificarea prin scop a unei decizii sau acțiuni justificarea faptelor prin legi.
4. (
LOG.) Dezvoltarea a ceea ce este implicat în premise sau deducerea din premise date.
5. Rezultatul actului explicativ, expresiile, propozițiile prin care se realizează.
E. reprezintă funcția esențială, finalitatea și rațiunea oricărei
ipoteze sau
teorii.explicație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)explicáție (-ți-e) s. f.,
art. explicáția (-ți-a), g.-d. art. explicáției; pl. explicáții, art. explicáțiile (-ți-i-)explicație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EXPLICÁȚIE, explicații, s. f. 1. Lămurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ◊
Expr. A cere cuiva explicații = a cere cuiva socoteală.
A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un conflict etc. ♦ Predare a unei lecții, expunere a unei teme.
2. Cauză. — Din
fr. explication, lat. explicatio.