expletiv - explicat in DEX

expletiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EXPLETÍV, -Ă, expletivi, -e, adj. (Despre cuvinte) Care este de prisos din punctul de vedere al înțelegerii conținutului unui enunț. – Din fr. explétif, lat. expletivus.

expletiv (Dicționar de neologisme, 1986)
EXPLETÍV, -Ă adj. Care nu este necesar pentru înțelegerea sensului, putând lipsi din propoziție. [< fr. explétif, cf. lat. expletivus < explere – a umple].

expletiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EXPLETÍV, -Ă adj. (despre un cuvânt, o expresie) lipsit de sens, care nu este necesar. (< fr. explétif, lat. expletivus)

expletiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*expletív, -ă adj. (lat. expletivus, d. expletus, part. d. ex-plere, a umplea [!] de tot. V. com-plet, um-plu). Gram. Se zice despre cuvintele care servesc ca umplutură, ca ĭa să mi te văd! îld. să te văd! Adv. În mod expletiv.

expletiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
expletív adj. m., pl. expletívi; f. expletívă, pl. expletíve

expletiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
expletiv a. se zice de vorbele întrebuințate fără a fi necesare sensului.

expletiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EXPLETÍV, -Ă, expletivi, -e, adj. (Despre cuvinte) Care este de prisos din punctul de vedere al înțelegerii conținutului unui enunț. — Din fr. explétif, lat. expletivus.