evicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EVICȚIÚNE, evicțiuni, s. f. (
Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiași bun. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. éviction, lat. evictio, -onis.evicțiune (Dicționar de neologisme, 1986)EVICȚIÚNE s.f. (
Jur.) Deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. [Pron.
-ți-u-. / cf. fr.
éviction, lat.
evictio].
evicțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)EVICȚIÚNE s. f. (jur.) deposedare de un lucru obținut legal, suferită în urma unei sentințe sau a unui drept exercitat într-un anumit fel de cineva. (< fr.
éviction, lat.
evictio)
evicțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*evicțiúne f. (lat.
e-víctio, -ónis).
Jur. Acțiunea de a evinge. – Și
evícție și
evíngere.evicțiune (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EVICȚIÚNE (‹
fr.,
lat.)
s. f. (
Dr.) Pierderea, totală sau parțială, a posesiei sau a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra acestui lucru (de
ex. când s-a cumpărat un bun furat, revendicat apoi de proprietar, ori s-a dobândit de la moștenitorul aparent un bun, revendicat apoi de adevăratul moștenitor).
evicțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)evicțiúne (pierdere a posesiei)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. evicțiúnii; pl. evicțiúnievicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EVICȚIÚNE, evicțiuni, s. f. (
Jur.) Pierdere totală sau parțială, a posesiei ori a dreptului de proprietate asupra unui lucru dobândit prin cumpărare, partaj etc., în favoarea unei terțe persoane, căreia îi este recunoscut legal un drept real asupra unui lucru. [
Pr.:
-ți-u-] — Din
fr. éviction, lat. evictio, -onis.