evicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EVICȚIÚNE, evicțiuni, s. f. (
Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitării de către o altă persoană a dreptului său asupra aceluiași bun. [
Pr.:
-ți-u-] – Din
fr. éviction, lat. evictio, -onis.