evanghelie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EVANGHÉLIE, evanghelii, s. f. Parte a Bibliei, recunoscută numai de creștini, care cuprinde viața și învățătura lui Cristos. ♦ Evangheliar. ◊
Expr. Literă (sau
cuvânt)
de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de îndoială.
A-și băga (sau
vârî) capul (
sănătos sau
teafăr, zdravăn etc.)
sub evanghelie = a-și cauza singur neplăceri, încurcături. ♦ Fiecare dintre capitolele din acestă carte, care se citesc în timpul serviciului religios creștin. [
Var.: (
pop.)
vanghélie s. f.] – Din
sl. evangelije.evanghelie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)evanghélie (evanghélii), s. f. – Parte a Bibliei care cuprinde viața și învățătura lui Cristos. –
Var. (
pop.)
vanghelie. Mr. ving’el’u. Ngr. εύαγγέλιον.
Sec. XVI (Murnu 23). –
Der. evangelic (
var. înv. evanghelic),
adj., din
fr.;
evang(h)elist, s. m.;
evang(h)eliar, s. n.;
evang(h)eliza, vb.;
tetra(e)vanghel, s. n. (evangheliar), din
gr. τετραευαγγέλιον.
evanghelie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)evanghelie s. f. s.g. (intl.) cazier judiciar, antecedente penale.
evanghelie (Dicționaru limbii românești, 1939)evanghélie f. (mgr.
evangélion, ngr.
evangéli, d. vgr.
euaggélion, bună vestire, d.
eû, bine, și
aggelía, veste; vsl.
ĭevangeliĭe. V.
rapanghele și
înger). Doctrina luĭ Hristos. Fie-care din cărțile care conțin vĭața și învățăturile luĭ Hristos. Evangeliar, noul testament, Acea parte a evangheliiĭ care se citește la liturghie.
Nu-țĭ pune capu sănătos supt [!] evanghelie, dacă eștĭ fericit, nu căuta să fiĭ și maĭ fericit, nu-țĭ strica liniștea. – Pop.
ivanghelie și
vanghelie.evanghelie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EVANGHÉLIE (‹
sl.; {s}
gr. evangélion „vestea cea bună”)
s. f. 1. Vestea cea bună despre împărăția lui Dumnezeu și despre mântuire, mesajul sau conținutul acesteia cuprins în predica și învățătura lui Iisus.
2. a) Tradiția orală a predicii lui Iisus.
b) Istoria vieții pământene a Fiului lui Dumnezeu întrupat.
c) Predica și învățătura lui Iisus expusă în primele patru cărți ale „Noului Testament”, atribuite lui Matei, Marcu și Luca, prezentând cea mai mare concordanță în relatarea faptelor, au fost numite sinoptice. Redactarea
e. lui Marcu se situează înainte de anul 70, iar a celorlalte trei între 80 și 100
d. Hr. Evanghelii apocrife = scrieri reluând biografii din textele canonice, dar nerecunoscute de Biserică; cele mai cunoscute sunt:
e. lui Petru,
e. lui Toma.
E. a. conțin principiile și căile spre desăvârșire a persoanei umane, în vederea instaurării Împărăției lui Dumnezeu, printr-un act de transformare lăuntrică a omului în iubire față de semeni și de Dumenzeu. ♦ Evangheliar. ♦ Capitol dintr-o
e. care se citește la serviciul divin.
evanghelie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)evanghélie (-li-e) s. f.,
art. evanghélia (-li-a), g.-d. art. evanghéliei; pl. evanghélii, art. evanghéliile (-li-i-)evanghelie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)evanghelie f.
1. («buna-vestire») legea lui Crist, învățătura sa;
2. fiecare din cărțile ce conțin vieața și învățăturile Mântuitorului;
3. colecțiunea celor patru evanghelii formând Noul Testament;
4. partea evangheliei ce se citește sau se cântă la leturghie;
5. fig. anunțare solemnă:
evanghelia toleranței.evanghelie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EVANGHÉLIE, evanghelii, s. f. 1. Vestea cea bună despre împărăția lui Dumnezeu și despre mântuire, mesajul sau conținutul acesteia cuprins în predica și învățătura lui Isus Hristos.
2. Tradiția orală a predicii lui Isus; istoria vieții pământene a Fiului lui Dumnezeu întrupat; predica și învățătura lui Isus spuse în primele patru cărți ale Noului Testament, atribuite celor patru evangheliști, fiecare cuprinzând Evanghelia (1) în întregime, dar prezentată într-un mod propriu autorului. ♦ Evangheliar. ◊
Expr. Literă (sau
cuvânt)
de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de îndoială.
A-și băga (sau
vârî)
capul (
sănătos sau
teafăr, zdravăn etc.)
sub evanghelie = a-și cauza singur neplăceri, încurcături. ♦ Fiecare dintre capitolele din această carte, care se citesc în timpul serviciului divin. [
Var.: (
pop.)
vanghélie s. f.] — Din
sl. evangelije.