eudemonism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EUDEMONÍSM s. n. Concepție etică și principiu care pune la baza moralei năzuința spre fericire. [
Pr.:
e-u-] – Din
fr. eudémonisme.eudemonism (Dicționar de neologisme, 1986)EUDEMONÍSM s.n. 1. Concepție, teorie morală fundată pe principiul că fericirea este binele suprem.
2. (
Liv.) Năzuință a omului spre fericire. [Pron.
e-u-. / < fr.
eudémonisme, cf. gr.
eudaimonia – fericire].
eudemonism (Marele dicționar de neologisme, 2000)EUDEMONÍSM s. n. concepție etică care urmărește năzuința omului spre fericire. (< fr.
eudémonisme)
eudemonism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EUDEMONÍSM (‹
fr.; {s}
gr. eudaimonia „fericire”)
s. n. Concepție sau doctrină morală care consideră că scopul conduitei umane este fericirea, obținută însă printr-o viață dominată de rațiune, și nu de plăceri efemere (Epicur, Helvetius, Diderot, Feuerbach ș.a.).
eudemonism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eudemonísm (e-u-) s. n.eudemonism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EUDEMONÍSM s. n. Doctrină morală care consideră că scopul conduitei umane este fericirea. [
Pr.:
e-u-]
— Din
fr. eudémonisme.