eteronomie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ETERONOMÍE s. f. v. heteronomie.eteronomie (Dicționar de neologisme, 1986)ETERONOMÍE s.f. (
Fil.) Principiu potrivit căruia voința subiectului nu are în sine rațiunea propriei acțiuni, ci derivă din rațiuni externe. ♦ Caracterul a ceea ce este eteronom. [Gen.
-iei, var.
heteronomie s.f. / < fr.
hétéronomie, cf. gr.
heteros – altul,
nomos – lege].
eteronomie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ETERONOMÍE s. f. v. heteronomie.