estet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și
f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant. – Din
fr. esthète.estet (Dicționar de neologisme, 1986)ESTÉT, -Ă s.m. și f. Cel care înțelege arta, cel căruia îi place arta; adept al estetismului. ♦ (
Peior.) Om care aplică (uneori exagerat sau mecanic) normele estetice în diferite situații. [< fr.
esthète, it.
esteta, cf. gr.
aisthetes – simțitor, cel care simte].
estet (Marele dicționar de neologisme, 2000)ESTÉT, -Ă s. m. f. adept al estetismului; estetist. (< fr.
esthète)
estet (Dicționaru limbii românești, 1939)*estét, -ă s. (vgr.
aisthetés). Care ĭubește și practică frumosu.
estet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)estét s. m.,
pl. estéțiestet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ESTÉT, -Ă, esteți, -te, s. m. și
f. Persoană care aderă la concepțiile estetismului, adept al estetismului; estetizant.
— Din
fr. esthète.