est (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EST s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în partea unde răsare soarele, opus vestului; loc pe orizont unde răsare soarele;
p. ext. regiune situată în locul unde răsare soarele; răsărit
1, orient. – Din
fr. Est.est (Dicționar de neologisme, 1986)EST s.n. Unul dintre cele patru puncte cardinale; răsărit, orient. [< fr., it.
est, cf. engl.
east].
est (Marele dicționar de neologisme, 2000)EST s. n. punct cardinal în partea unde răsare soarele; răsărit, orient. (< fr.
est)
est (Dicționaru limbii românești, 1939)*est n., pl. ar fi
urĭ (fr.
est, d. engl.
east, maĭ vechĭ
est; germ.
ost). Răsărit, orient, vorbind de punctele orizontuluĭ.
est (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)est (punct cardinal)
s. n.;
abr. Eest (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Est (zonă geografică)
s. propriu
n.est (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)est n. răsărit, punct cardinal.
est (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EST s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în partea unde răsare Soarele, opus vestului; loc pe orizont unde răsare Soarele;
p. ext. regiune situată în locul unde răsare Soarele; răsărit
1, orient. — Din
fr. Est.est (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EST1MÁT, estimate, s. n. Valoare aproximativă cu care se înlocuiește valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori. —
V. estima.