erou (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ◊
Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincție în Republica Socialistă România; persoană care a primit această distincție. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă.
2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa.
3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din
fr. héros, lat. heros.erou (Dicționar de neologisme, 1986)ERÓU s.m. 1. (
Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu. ♦ (
P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe.
2. Persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă.
3. Persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ◊ (
În trecut)
Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu.
4. Personaj principal al unei întâmplări. [< lat.
heros, cf. fr.
héros].
erou (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)eróu (erói), s. m. – Persoană care se distinge prin vitejie, prin curaj.
Fr. héros, cu finala ca în
ecou. –
Der. (din
fr.)
eroic, adj.;
eroină, s. f.;
eroism, s. n.erou (Marele dicționar de neologisme, 2000)ERÓU s. m. 1. (ant.) personaj mitologic născut dintr-un muritor și o zeitate, înzestrat cu puteri supraomenești sau celebru prin faptele sale; semizeu. 2. persoană care se distinge prin vitejie și curaj excepțional în războaie sau în împrejurări deosebit de grele etc. ♦ ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. om deosebit prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale, care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. 4. personaj al unei opere literare. ♦ personaj principal al unei întâmplări. (< fr.
héros, lat.
heros)
erou (Dicționaru limbii românești, 1939)*eróu m. (vgr.
῾éros, lat.
héros).
Mit. Nume dat de Grecĭ marilor oamenĭ divinizațĭ. Viteaz, acela care se distinge pin [!] curaj, maĭ ales în bătălie.
Fig. Principalu personagiŭ într´un romanț [!], într´o poemă ș. a. Persoană de care se vorbește mult:
aĭ fost erou zileĭ astăzĭ.erou (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eróu s. m.,
art. eróul; pl. erói, art. eróiierou (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)erou m.
1. Mit. nume dat celui ce devenise nemuritor, fie ca fiu de zeu și de muritoare (ca Hercule), fie din cauza marilor lui isprăvi (ca Tezeu);
2. fig. cel ce se distinge prin o vitejie extraordinară, prin înălțimea caracterului sau prin nobleța-i sufletească:
pe eroici urme eroii strălucesc BOL.
3. personaj principal într´un roman sau într’o tragedie.
erou (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ERÓU, eroi, s. m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă.
2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa.
3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. — Din
fr. héros, lat. heros.