eretic - explicat in DEX

eretic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. – Din sl. eretikŭ.

eretic (Dicționar de neologisme, 1986)
ERÉTIC, -Ă adj. Referitor la o erezie, cu caracter de erezie. // s.m. și f. Adept, propovăduitor al unei erezii. [Cf. fr. hérétique, it. eretico, gr. hairetikos].

eretic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*erétic, -ă adj. (vgr. ῾airetikós). Eterodox, de erezie: gîndire eretică. Subst. Adept al uneĭ ereziĭ. Eretíc și iritíc s. (vsl. ĭeretikŭ, rus. eretík, după ngr. Cp. cu singlitíc). Pop. Erétic, nelegĭuit. V. proclet.

eretic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
erétic s. m., pl. erétici

eretic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
eretic a. ce ține de erezie: propozițiune eretică. ║ m. cel ce profesează o erezie.

eretic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ERÉTIC, -Ă, eretici, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii. — Din sl. eretikŭ.