eremit - explicat in DEX

eremit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] – Din fr. érémite.

eremit (Dicționar de neologisme, 1986)
EREMÍT s.m. Ermit. [Cf. it., lat. eremita, gr. eremites < eremos – deșert].

eremit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EREMÍT s. m. sihastru; ermit. (< fr. érémite, lat. eremita, gr. eremites)

eremit (Dicționaru limbii românești, 1939)
*eremít, -ă s. (vgr. eremítes, d. éremos, pustiŭ, nelocuit; lat. eremita, fr. ermite). Rar. Pustnic, sihastru, călugăr care trăĭește singur, nu în mînăstire.

eremit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
eremít s. m., pl. eremíți

eremit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
eremit m. pustnic.

eremit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] — Din fr. érémite.