erbivor - explicat in DEX

erbivor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

erbivor (Dicționar de neologisme, 1986)
ERBIVÓR, -Ă adj. Care se nutrește cu ierburi. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (la sg.) animal din acest ordin. [< fr. herbivore, cf. lat. herba – iarbă, vorare – a mânca].

erbivor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ERBIVÓR, -Ă I. adj., s. n. (mamifer) care se hrănește cu ierburi. II. s. n. pl. ordin de mamifere care se hrănesc numai cu vegetale. (< fr. herbivore/s/)

erbivor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
erbivor, -ă, erbivori, -e s. m., s. f. vegetarian.

erbivor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*erbivór, -ă adj. (nlat. herbi-vorus, d. lat. herba, ĭarbă, și vorus din carni-vorus). Care se nutrește cu ĭarbă, cu substanțe vegetale, ca vitele.

erbivor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
erbivór¹ adj. m., pl. erbivóri; f. erbivóră, pl. erbivóre

erbivor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
erbivór² s. n., pl. erbivóre

erbivor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
erbivor a. care se nutrește cu ierburi și cu substanțe vegetale: calul este erbivor.

erbivor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. — Din fr. herbivore.