epistemologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice.
2. (
Impr.) Gnoseologie. – Din
fr. épistémologie.epistemologie (Dicționar de neologisme, 1986)EPISTEMOLOGÍE s.f. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii din cadrul diferitelor științe; teorie a cunoașterii. [Gen.
-iei. / < fr.
épistémologie, cf. gr.
episteme – știință,
logos – studiu].
epistemologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)EPISTEMOLOGÍE s. f. parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii din cadrul diferitelor științe; teorie a cunoașterii științifice. (< fr.
épistémologie)
epistemologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)epistemologíe s. f.,
art. epistemología, g.-d. epistemologíi, art. epistemologíeiepistemologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a filosofiei care studiază procesul cunoașterii așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice.
2. (
Impr.) Gnoseologie. — Din
fr. épistemologie.