encomion - explicat in DEX

encomion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ENCOMIÓN, encomioane, s. n. (Grecism înv.) Cuvântare de laudă, elogiu. [Pr.: -mi-on] – Din ngr. enkomion.

encomion (Dicționar de neologisme, 1986)
ENCOMIÓN s.n. (Liv.) 1. Gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; elogiu. [Pron. -mi-on, var. encomiu s.n. / < it. encomio, cf. gr. enkomion – discurs].

encomion (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ENCOMIÓN s. n. 1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică și solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva. 2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu. (< gr. enkomion, discurs)

encomion (Dicționaru limbii românești, 1939)
encomión și eng- n., pl. oane (ngr. engómion, vgr. egkómion). Sec. 18-19. Elogiŭ, laudă (pin [!] discurs).

encomion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
encomión (livr.) (-mi-on) s. n., pl. encomioáne

encomion (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ENCOMIÓN, encomioane, s. n. (Livr.) Cuvântare de laudă, elogiu în onoarea cuiva. [Pr.: -mi-on] — Din ngr. enkómion.