emotivism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EMOTIVÍSM s. n. Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv. – Din
fr. émotivisme.emotivism (Dicționar de neologisme, 1986)EMOTIVÍSM s.n. Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță. [Cf. fr.
émotivisme].
emotivism (Marele dicționar de neologisme, 2000)EMOTIVÍSM s. n. școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță. (< fr.
émotivisme)
emotivism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)EMOTIVÍSM (‹
fr.)
s. n. Teorie dezvoltată în cadrul filozofiei analitice, conform căreia propozițiile moralei nu descriu stări de fapt, ci exprimă sau provoacă sentimente și atitudini ce au legătură cu istoria folosirii cuvintelor. Reprezentanți: R. Carnap,
M. Schlick, H. Reichenbach, A.J. Ayer, Ch.L. Stevenson.
emotivism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)emotivísm s. n.emotivism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EMOTIVÍSM s. n. Teorie conform căreia propozițiile moralei nu descriu stări de fapt, ci exprimă sau provoacă sentimente și atitudini ce au legătură cu istoria folosirii cuvintelor. — Din
fr. émotivisme.