eminescianism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EMINESCIANÍSM s. n. Ceea ce este specific gândirii și operei eminesciene. ♦ Tendință de a prelua și cultiva teme, motive etc. eminesciene. [
Pr.:
-ci-a-] –
Eminescian +
suf. -ism.eminescianism (Dicționar de neologisme, 1986)EMINESCIANÍSM s.n. Fenomenul eminescian, reprezentând un moment distinct al istoriei literare universale, ulterior romantismului, care are la bază idealul unei arte naționale ca expresie a geniului poporului român. [Pron.
-ci-a-. / <
eminescian +
-ism].
eminescianism (Marele dicționar de neologisme, 2000)EMINESCIANÍSM s. n. moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, expresie a geniului poporului român, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simțul absolut al limbii și al muzicalității poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc. ◊ tendința de a prelua și cultiva teme și motive eminesciene. (< eminescian + -ism)
eminescianism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*eminescianísm (-ci-a-) s. n.eminescianism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EMINESCIANÍSM s. n. Ceea ce este specific gândirii și operei eminesciene. ♦ Tendință de a prelua și cultiva teme, motive etc. eminesciene. [
Pr.:
-ci-a-] —
Eminescian +
suf. -ism.