eidetic - explicat in DEX

eidetic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EIDÉTIC, -Ă, eidetici, -ce, adj. 1. Care ține de eidetism. 2. (Psih.) Care provine din imaginație. [Pr.: e-i-] – Din fr. eidétique.

eidetic (Dicționar de neologisme, 1986)
EIDÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la eidetism; care provine din imaginație. 2. Referitor la esența lucrurilor, la semnificația lor. [< fr. eidétique].

eidetic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EIDÉTIC, -Ă adj. 1. referitor la eidetism; care provine din imaginație. 2. referitor la esența, la semnificația lucrurilor. (< fr. eidétique)

eidetic (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
EIDÉTIC, -Ă (‹ fr.; {s} gr. eidos „imagine”) adj. 1. (FILOZ.) Care ține de esența lucrurilor, care posedă trăsăturile esenței. ◊ Reducție e. = (la Husserl) Suspendarea sau punerea în paranteză, succesiv, a judecăților relative la existența lumii spațio-temporale, în scopul de a accede la esență, la conștiința pură, proprie fenomenologiei. 2. (PSIH.) Care se referă la capacitatea, îndeosebi a copiilor, de a avea reprezentări foarte vii, de a conferi imaginilor o deosebită pregnanță. 3. (ESTETICĂ) Ceea ce definește dispoziția artistului de a-și reprezenta idei, produse ale imaginației, cu o accentuată plasticitate, după voință.

eidetic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
eidétic (e-i-) adj. m., pl. eidétici; f. eidétică, pl. eidétice

eidetic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EIDÉTIC, -Ă, eidetici, -ce, adj 1. Care ține de eidetism. 2. (Psih.) Care provine din imaginație. [Pr.: e-i-] — Din fr. eidétique.