efendi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EFÉNDI s. m. invar. (
Înv.) Titlu de politețe pus în Turcia, după un nume propriu, învățaților, funcționarilor; persoană care avea acest titlu. – Din
tc. efendi.efendi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)eféndi s. m. – Domn (titlu turcesc dat demnitarilor civili). –
Var. (
înv.)
afendi. Mr. afende. Tc. efendi (Șeineanu, III, 51; Ronzevalle 35), și acesta din
ngr. ἀφέντης ‹
gr. αὐθέντης.
Mr., direct din
ngr.efendi (Dicționaru limbii românești, 1939)eféndi m. (turc.
eféndi, d. ngr.
afthéndis [scris
-ntis], stăpîn). În Turcia, titlu dat principilor imperialĭ, funcționarilor civilĭ aĭ statuluĭ și învățaților (în opoz. cu
aga, titlu dat numaĭ militarilor). – La Ĭenachi Cog.
afendi.efendi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)eféndi (
înv.)
s. m.efendi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)efendi m. în Turcia, titlu dat funcționarilor civili și învățaților, în opozițiune cu
agá, dat excluziv militarilor.
efendi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EFÉNDI s. m. (
Înv.) Titlu onorific dat în Turcia învățaților, funcționarilor; persoană care avea acest titlu. — Din
tc. efendi.