efectiv - explicat in DEX

efectiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

efectiv (Dicționar de neologisme, 1986)
EFECTÍV, -Ă adj. Care are efect; real, adevărat. // s.n. Numărul real al indivizilor care alcătuiesc o unitate militară, o colectivitate organizată etc. // adv. Adevărat, real, de fapt. [Cf. fr. effectif, effectivement].

efectiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EFECTÍV, -Ă I. adj. care are efect; real, adevărat. II. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate. III. adv. adevărat, real, de fapt. (< fr. effectif, lat. effectivus)

efectiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*efectív, -ă adj. (lat. effectivus). Real, pozitiv. S. n. Număr real: efectivu armateĭ. Adv. În mod efectiv.

efectiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
efectív¹ adj. m., pl. efectívi; f. efectívă, pl. efectíve

efectiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
efectív² s. n., pl. efectíve

efectiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
efectiv a. 1. care produce efect; 2. care există de fapt, pozitiv. ║ n. numărul real al soldaților unei trupe: efectivul armatei.

efectiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. — Din fr. effectif, lat. effectivus.