efeb - explicat in DEX

efeb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
EFÉB, efebi, s. m. (în Grecia antică) Adolescent care făcea parte dintr-un colegiu (cu caracter militar). ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

efeb (Dicționar de neologisme, 1986)
EFÉB s.m. (La vechii greci) Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ Membru al unei efebii. [< fr. éphèbe, cf. lat. ephebus, gr. ephebos].

efeb (Marele dicționar de neologisme, 2000)
EFÉB s. m. 1. (în Grecia antică) tânăr între 17 și 18 ani care își făcea educația într-o efebie. 2. adolescent; (p. ext.) tânăr de o deosebită frumusețe. (< fr. éphèbe, lat. ephebus, gr. ephebos)

efeb (Dicționaru limbii românești, 1939)
*eféb m. (vgr. éphebos, de unde și lat. ephébus). La vechiĭ Grecĭ, adolescent, flăcăŭ.

efeb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
eféb s. m., pl. efébi

efeb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
efeb m. adolescent, flăcău (la Greci).

efeb (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
EFÉB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. — Din fr. éphèbe, lat. ephebus.