edicul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)EDÍCUL, edicule, s. n. 1. Construcție mică și ușoară ridicată într-un loc public. ♦ Construcție sau învelitoare de protecție care ferește de intemperii o lucrare de artă.
2. Tabernacul într-un templu roman. ♦ Nișă într-o încăpere funerară, pentru portretele morților sau pentru urne. – Din
fr. édicule, lat. aediculum.edicul (Dicționar de neologisme, 1986)EDÍCUL s.n. 1. Chioșc, pavilion făcut de obicei în parcuri. ♦ Învelitoare, acoperitoare de protecție a unei lucrări de artă, cu înfățișare de templu în miniatură sau de chioșc.
2. Nișă în care se pun portretele morților, urnele funerare. [< fr.
édicule].
edicul (Marele dicționar de neologisme, 2000)EDÍCUL s. n. 1. monument funerar dintr-un mic edificiu în forma unui templu, pe un soclu, care adăpostește statuia celui decedat. ◊ nișă în care se păstrează portretele morților, urnele funerare. 2. chioșc, pavilion, de obicei în parcuri. 3. acoperitoare de protecție a unei lucrări de artă, cu înfățișare de templu în miniatură sau de chioșc. (< fr.
édicule, lat.
aediculum)
edicul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)edícul s. n.,
pl. edículeedicul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)EDÍCUL, edicule, s. n. 1. Construcție mică ridicată într-un loc public. ♦ Construcție sau învelitoare de protecție care ferește de intemperii o lucrare de artă.
2. Tabernacul într-un templu roman. ♦ Nișă într-o încăpere funerară, pentru portretele morților sau pentru urne. — Din
fr. édicule, lat. aediculum.