ecou (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ECÓU, ecouri, s. n. 1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ Unde reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele directe.
2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊
Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din
fr. écho, lat. echo.ecou (Dicționar de neologisme, 1986)ECÓU s.n. 1. Reflectare a unui sunet pe o suprafață discontinuă; repetarea unui sunet prin reflectarea lui de un corp; sunetele astfel repetate.
2. (
Fig.) Răsunet produs de un eveniment etc.
3. (
Fig.) Persoană care repetă mereu ceea ce zice altcineva. [Pl.
-uri, var.
echo și
eho s.n. / < lat.
echo, gr.
echo – sunet, cf.
Echo – nimfă pedepsită de Hera să repete mereu ultima silabă a cuvintelor auzite].
ecou (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ecóu (ecóuri), s. n. –
1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. –
2. (
Fig.) Răsunet, vîlvă. –
Var. eho. Fr. écho. Var., din
sec. XVIII, astăzi
înv., direct din
ngr. ἠχὼ.
ecou (Marele dicționar de neologisme, 2000)ECÓU s. n. 1. repetare a unui sunet datorit reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ sunetul astfel repetat. ♦ ~ semnal = înregistrare optică pe ecranul unui radar. 2. (fig.) răsunet, vâlvă produsă de un eveniment etc. (< fr.
écho, lat.
echo)
ecoŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*ecóŭ n., pl.
urĭ (fr.
écho, lat.
echo, d. vgr.
ehó, răsunet). Răsunet, întoarcerea unuĭ sunet care s´a izbit de ceva. Locu unde se produce ecou.
Fig. Loc unde se vorbesc anumite lucrurĭ:
Parisu e ecou lumiĭ întregĭ. Reproducere, repetare a unuĭ zvon, a uneĭ știrĭ. Aceste știrĭ repetate:
a face ecourile într´un ziar. Persoană care repetă:
a te face ecou unuĭ zvon.ecou (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ecóu s. n.,
art. ecóul; pl. ecóuriecou (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ecou n.
1. răsunet, repețirea distinctă a sunetului repercutat de un corp dur;
2 ceeace produce această repețire;
3. fig. cel ce repetă spusa altuia:
a se face ecoul calomniilor; 4. știri de ale zilei, într’un ziar.
ecou (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe.
2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊
Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. — Din
fr. écho, lat. echo.