econom - explicat in DEX

econom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri. – Din fr. économe.

econom (Dicționar de neologisme, 1986)
ECONÓM, -OÁMĂ s.m. și f. Îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri; iconom. ♦ Administrator. [Cf. fr. économe, ngr. oikonomos].

econom (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
económ (económi), s. m. – 1. Administrator. – 2. Călugăr care administrează veniturile unei mănăstiriri. – 3. (Adj.) Care face economii, strîngător. – Var. iconom (sensul 2). Ngr. οἰϰόνομος; sensul 3, prin intermediul fr. économe. – Der. economisi (var. iconomisi), vb. (a face economii), din ngr. οἰϰονομώ, aorist οἰϰονόμησα, cf. sp. economizar, fr. économiser; și din fr. economat, s. n.; economic, adj.; economie, s. f.; economist, s. m.

econom (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ECONÓM, -OÁMĂ I. adj. 1. care păstrează, care face economii. 2. cumpătat. II. s. m. f. (în trecut) îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri. (< fr. économe)

econom (Dicționaru limbii românești, 1939)
*económ, -oámă s. (vgr. oikonómos, d. oîkos, casă, cămară, și nemo, daŭ, împart. V. nicocheră și vecin). Administrator, intendent, care ține cheltuĭelile uneĭ case, uneĭ instituțiunĭ. S. m. Un rang preuțesc [!]. (V. preut). Adj. Cruțător, strîngător, care nu face cheltuĭelĭ inutile: femeĭe econoamă. – Și iconom (după ngr.).

econom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
económ adj. m., s. m., pl. económi; adj. f., s. f. econoámă, pl. econoáme

econom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
econom m. 1. cel însărcinat cu cheltuielile de casă, administrator sub raportul material: econom de spital, de liceu; 2. îngrijitorul veniturilor unei mânăstiri, episcopii sau mitropolii: economul chinoviei BĂLC.; 3. gospodar de sine stătător, cel ce are car, plug și vite proprii. [Și iconom: gr. mod.]. ║ a. și m. care nu face cheltuieli nefolositoare.

econom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ECONÓM, -OÁMĂ, economi, -oame, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care face economii, care cheltuiește cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat. ♦ (Peior.) Zgârcit. 2. S. m. și f. (În trecut) Persoană însărcinată cu administrarea unei instituții, a averii cuiva etc.; administrator. ♦ Persoană care administrează veniturile unei mănăstiri, episcopii sau mitropolii. — Din fr. économe.