dutcă - explicat in DEX

dutcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.

dutcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
dútcă f., pl. ĭ (pol. dudek, rut. dúdok, gen. dudka, ceh. dud, banĭ, d. germ. deut, ol. duit, lețcaĭe). Mold. (dupcă, ca zapcă față de zatcă). Băncuță, pĭesă de 50 de banĭ. Dobr. Gologan. Trans. Potoroancă, pĭesă de 4 crăițarĭ.

dutcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
dútcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea 1924 II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi 1925: 321). – Din ucr. dudok.

dutcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dútcă (înv.) s. f., g.-d. art. dútcei; pl. dútce

dutcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dutcă f. Tr. gologan de patru creițari: acolo-i vinul mai dulce și-i cupa cu două dutce POP. [Rut. DUDKA].

dutcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] — Din ucr. dudok.