dutcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești; veche monedă românească de argint. [
Var.:
dúpcă s. f.] – Din
ucr. dudok.dutcă (Dicționaru limbii românești, 1939)dútcă f., pl.
ĭ (pol.
dudek, rut.
dúdok, gen.
dudka, ceh.
dud, banĭ, d. germ.
deut, ol.
duit, lețcaĭe).
Mold. (
dupcă, ca
zapcă față de
zatcă). Băncuță, pĭesă de 50 de banĭ.
Dobr. Gologan.
Trans. Potoroancă, pĭesă de 4 crăițarĭ.
dutcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dútcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea 1924 II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi 1925: 321). – Din ucr. dudok.
dutcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dútcă (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. dútcei; pl. dútcedutcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dutcă f. Tr. gologan de patru creițari:
acolo-i vinul mai dulce și-i cupa cu două dutce POP. [Rut. DUDKA].
dutcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [
Var.:
dúpcă s. f.] — Din
ucr. dudok.