durbacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DURBÁCĂ, durbace, s. f. 1. Cada teascului de struguri.
2. Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. –
Cf. tc. dibek.durbacă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)durbácă (-ắci), s. f. –
1. Cada teascului de struguri. –
2. Vas cu apă rece la alambic.
Tc. dibek (Șeineanu, II, 165),
cf. alb. dübek „ciubăr”.
durbacă (Dicționaru limbii românești, 1939)durbácă f., pl.
e și
ăcĭ (turc.
dibek, piŭă, ca
arșic, arșa din
ašyk, aša; alb.
dübek, putineĭ).
Munt. Mold. sud. Cada teasculuĭ de strugurĭ. Refrigerantu ]n care e serpentinu la facerea rachiuluĭ (V.
țigher). Cadă de vre-o 40 de vedre.
durbacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)durbácă s. f.,
g.-d. art. durbácei; pl. durbácedurbacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)durbacă f. coșul sau cada teascului. [Cf. turc. DIBEK, cadă mare].
durbacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DURBÁCĂ, durbace, s. f. 1. Cada teascului de struguri.
2. Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. —
Cf. tc. d i b e k.