dumnezeiesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin.
2. Fig. Minunat, superb, splendid. [
Pr.:
-ze-iesc] –
Dumnezeu +
suf. -esc.dumnezeiesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dumnezeiésc adj. m.,
f. dumnezeiáscă; pl. m. și
f. dumnezeiéștidumnezeiesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DUMNEZEIÉSC, -IÁSCĂ, dumnezeiești, adj. 1. Al lui Dumnezeu, privitor la Dumnezeu; divin.
2. Fig. Minunat, superb, splendid. [
Pr.: -
ze-iesc] —
Dumnezeu +
suf. -esc.dumnezeĭesc (Dicționaru limbii românești, 1939)1) dumnezeĭésc, -ĭáscă adj. Divin, de la Dumnezeŭ.
dumnezeĭesc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) dumnezeĭésc v. tr. Divinizez, deific.