dudăŭ - explicat in DEX

dudău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. – Cf. magh. dudva.

dudăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
dúdăŭ n. pl. ăĭe (d. dudă 2, ca și ung. dudva, dudăŭ, și rut. dúdva, cucută). Mold. Bălăriĭ, loc acoperit de buruĭene marĭ.

dudău (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
dudắu, s.n. – (bot.) Cucută (Conium maculatum). Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze mari, flori albe și fructe brun-verzui, întrebuințată ca medicament. – Cf. magh. dudva (MDA).

dudău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dudắu (pop.) s. n., art. dudắul; pl. dudáie

dudău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dudău n. Mold. iarbă mare, bălărie: prin dudaie se´nfundă POP. [Ung. DUDVA].

dudău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUDẮU, dudaie, s. n. (Bot.; pop.) Cucută; p. ext. (cu sens colectiv) buruieni, bălării. — Cf. magh. dudva.