dud - explicat in DEX

dud (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

dud (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
dud (-uzi), s. m. – Arbore cu fructe mici, cărnoase, albe sau negre (Morus alba, Morus nigra). – Mr. dudă, megl. dud. Tc. dud, dut, per. tud (Miklosich, Türk. El., I, 287; Roesler 591; Șeineanu, II, 161; Lokotsch 2118; Berneker 233), cf. alb., sb. dud. – Der. dudă, s. f. (fruct de dud); dudău, s. m. (buruieni bălării), cf. mag. dudva (după Cihac, II, 496 și Löwe 30, rom. provine din mag.), it. duda (Battisti, II, 1399).

dud (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) dud m. (turc. dud, dut, d. pers. tud, cuv. din limba aramaică [Bern. 1, 233]. De aicĭ și ar. dud, verme, adică „pomu omizilor de matasă”; bg. sîrb. dud, rus. tut, de unde și numele județuluĭ Tutova). Munt. Agud, un pom din familia mureĭ (morus). Cel cu poame albe (în Trans. frăgar) e adus din China, cel cu poame negre din Persia. Cu frunzele luĭ se nutresc gîndaciĭ de matasă. V. sicamenă.

dud (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) dud adj. V. zuz.

dud (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dud s. m., pl. duzi

dud (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dud m. arbore ale cărui foi servesc de aliment viermilor de mătase (Morus): dud alb, dud negru. [Turc. DUD].

dud (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. — Din tc. dut.