drâmboì - explicat in DEX

drâmboi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). – Drâmbă + suf. -oi.

drâmboi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRÂMBOͲ, drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. – Din drâmbă.

drâmboi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drâmboí² / drâmboiá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se drâmboiéște / se drâmboiáză, imperf. 3 sg. se drâmboiá; conj. prez. 3 să se drâmboiáscă / să se drâmboiéze

drâmboi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drâmbói¹ s. n., pl. drâmboáie

drâmboì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drâmboì v. Mold. a se bozumfla: se codesc și se drâmboiesc CR. [Lit.: a sufla din drâmbă].

drâmboi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRÂMBÓI¹, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). — Drâmbă + suf. -oi.

drâmboi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRÂMBOͲ, drâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [Var.: drâmboiá vb. I] — Din drâmbă.