drâmboi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRÂMBÓI1, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). –
Drâmbă +
suf. -oi.drâmboi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRÂMBOÍ2, drâmboiesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. – Din
drâmbă.drâmboi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drâmboí2 / drâmboiá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg.
se drâmboiéște / se drâmboiáză, imperf. 3 sg.
se drâmboiá; conj. prez. 3
să se drâmboiáscă / să se drâmboiézedrâmboi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drâmbói1 s. n.,
pl. drâmboáiedrâmboì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)drâmboì v. Mold. a se bozumfla:
se codesc și se drâmboiesc CR. [Lit.: a sufla din drâmbă].
drâmboi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRÂMBÓI1, drâmboaie, s. n. Drâmbă (mai mare). —
Drâmbă +
suf. -oi.drâmboi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRÂMBOÍ2, drâmboiesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.) A-și manifesta supărarea, mânia; a boci în gura mare. [
Var.:
drâmboiá vb. I] — Din
drâmbă.