dregătorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DREGĂTORÍE, dregătorii, s. f. Demnitatea, funcția de dregător. [
Var.: (
înv. și
reg.)
diregătoríe s. f.] –
Dregător +
suf. -ie.dregătorie (Dicționaru limbii românești, 1939)dregătoríe f. (d.
dregător).
Vechĭ. Funcțiune maĭ însemnată. – Și
direg- și
dereg-.dregătorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dregătoríe s. f.,
art. dregătoría, g.-d. art. dregătoríei; pl. dregătoríi, art. dregătoríiledregătorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dregătorie f. funcțiune înaltă.
dregătorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DREGĂTORÍE, dregătorii, s. f. Demnitatea, funcția de dregător. [
Var.: (
înv. și
reg.)
diregătoríe s. f.] —
Dregător +
suf. -ie.