drăguț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRĂGÚȚ, -Ă, drăguți, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Drăgălaș, frumușel, grațios (ca înfățișare sau comportare); iubit, drag. ◊
Expr. A fi sau
a se arăta, (adverbial)
a se purta drăguț (cu sau față de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat,
fam.). Termen alintător cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană.
2. S. m. și
f. (
Pop.) Iubit(ă), ibovnic(ă), amant(ă). –
Drag +
suf. -uț.