dragoste (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRÁGOSTE, dragoste, s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva;
spec. sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; iubire, amor. ◊
Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau
cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊
Loc. vb. A prinde dragoste de (sau
pentru, față de)
cineva (sau
de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊
Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să...
A se topi (sau
a se sfârși, a muri)
de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (
Concr.) Ființă iubită;
p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relații amoroase.
II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii
(Sedum fabaria). – Din
sl. dragostĭ.dragoste (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)drágoste (drágoste), s. f. – Iubire, afecțiune, tandrețe.
Sl. dragostŭ „minune” (Cihac, II, 100; Tiktin),
cf. bg. dragostĭ „plăcere”,
sb. dragost „conveniență”.
Cf. și
drag. –
Der. drăgăstos, adj. (frumos, atrăgător; afectuos, tandru);
drăgosteală, s. f. (mîngîieri, răsfăț);
drăgosti, vb. (a iubi, a răsfăța);
drăgostiv, adj. (
înv., afectuos);
drăgostenie, s. f. (iubire);
îndrăgosti, vb. refl. (a prinde dragoste de cineva, a se amoreza).
dragoste (Dicționaru limbii românești, 1939)dragóste f., pl. rar
stĭ (vsl.
dragostŭ, scumpete). Iubire:
dragoste de țară, de familie, de soție, de copiĭ, de muncă. V.
amor.dragoste (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2012)DRÁGOSTE, dragoste
s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva;
spec. sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor. ◊
Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau
cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊
Loc. vb. A prinde dragoste de (sau
pentru, față de)
cineva (sau
de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊
Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să...
A se topi ( sau
a se sfarsi, a muri)
de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (
Concr.) Ființă iubită;
p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legatură sexuală; relație amoroasă.
II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii (
Sedum fabaria). – Din
sl. dragostĭ.dragoste (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drágoste s. f.,
g.-d. art. drágostei; pl. drágostedragoste (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dragoste f. iubire mare. [Slav. DRAGOSTŬ, scumpete].
dragoste (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRÁGOSTE, dragoste, s. f. I. Sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva;
spec. sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus; iubire, amor. ◊
Loc. adv. Cu (multă) dragoste sau
cu toată dragostea = cu (multă) plăcere, (foarte) bucuros. ◊
Loc. vb. A prinde dragoste de (sau
pentru, față de)
cineva (sau
de ceva) = a se îndrăgosti de cineva (sau de ceva). ◊
Expr. A avea dragoste = a-i plăcea să...
A se topi (sau
a se sfârși, a muri)
de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patimă. ♦ (
Concr.) Ființă iubită;
p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legătură sexuală; relații amoroase.
II. Plantă erbacee cu frunze în formă de lance, dințate și cu flori roz-purpurii
(Sedum fabaria). — Din
sl. dragostĭ.