doniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÓNIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă.
2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar.
3. Conținutul unei donițe (
1, 2). [
Pl. și:
doniți] – Din
scr. dojnica.doniță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dóniță (-țe), s. f. – Vas, găleată de lemn.
Sl.,
cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls”, din
sl. dojnica „oaie de lapte”,
ceh. donice „vas” (Cihac, II, 98; Tiktin).
Cf. doică.doniță (Dicționaru limbii românești, 1939)dóniță f., pl.
e (pol. dial.
dónica și
dójnica, șiștar, d. vsl.
doĭnica, oaĭe alăptătoare, d.
doiti, a alăpta. V.
doĭcă. Cp. cu
doĭnă).
Est. Șiștar, găleată de muls.
Vest. Cofă.
Fata cu donițele, Orion, o constelațiune. V.
hîrdăŭ.doniță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dóniță, -e, s.f. – Vas, găleată de lemn, în care se mulge laptele. – Cf. pol. do(j)nica „vas pentru muls„, din sl. dojnica „oaie de lapte”, ceh. donice „vas” (Cihac, Tiktin cf. DER).
doniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dóniță s. f.,
g.-d. art. dóniței; pl. dónițedoniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)doniță f.
1. Munt. vas cercuit de cărat apă;
2. Mold. găleată în care se mulg oile:
vacă de doniță, vacă mănoasă. [Pol. DOĬNIȚA (din slav.
doiti, a mulge)].
doniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DONIȚĂ, donițe, s. f. 1. Vas făcut din doage de lemn, cu toartă (și capac), cu care se cară și în care se ține apa; cofă, botă.
2. Găleată de lemn (largă în partea de sus) în care se mulg vacile sau oile; șiștar.
3. Conținutul unei donițe (1, 2). [
Pl. și:
doniți] – Din
sb. dojnica.