domnie - explicat in DEX

domnie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî domnia-ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria-ta. – Domn + suf. -ie.

domnie (Dicționaru limbii românești, 1939)
domníe f. Calitatea de domn: a pune mîna pe domnie. Dominațiune, stăpînire: domnia legilor. Timpu cît domneștĭ: domnia lui Carol I a trecut de 48 de anĭ. Palatu domnuluĭ: boĭeriĭ s’aŭ dus la domnie. Domnia ta, prescurtat în dumneata, dumneta apoĭ (fam.) matá și domnia voastră, dumneavoastră, dumnevoastră, formule de politeță. Îld. tu, voĭ.

domnie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
domníe s. f., art. domnía, g.-d. art. domníei; pl. domníi, art. domníile

domnie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
domnie f. 1. demnitate sau putere de Domn; 2. dominațiune, stăpânire: sub domnia lui; 3. timpul cât domnește: domnia lui Ștefan e lungă și glorioasă; 4. formulă de politeță: Domnia-ta, Domnia-lui, Domnia-voastră, Domnia-lor, prescurtate în Dumniata, Dumnialui, Dumniavoastră, Dumnialor.

domnie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOMNÍE, domnii, s. f. 1. Autoritatea politică și juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea țării. ♦ Regiune sau populație stăpânită de un domn (3). 2. Dominație, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuțiuni pronominale cu valoare de pronume de reverență) Vom face cum vei hotărî Domnia Ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestății) Măria Ta. — Domn + suf. -ie.