doisprezece (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÓISPREZECE, DÓUĂSPREZECE num. card. Număr având în numărătoare locul între unsprezece și treisprezece. ◊ (Adjectival)
Are doisprezece copii. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Secolul doisprezece. ◊ (Intră în componența
num. adverbial)
De douăsprezece ori. ◊ (Intră în componența
num. distributiv)
Câte doisprezece oameni. ◊ (Substantivat)
Trei de doisprezece. [
Var.: (
reg.)
dóisprece, dóuăsprece; dóișpe, dóuășpe num. card.] –
Doi + spre + zece.doisprezece (Dicționaru limbii românești, 1939)dói-spre-zece (m)
dóŭă-spre-zece (f) num. Zece plus doĭ orĭ doŭă.
La doŭă-spre-zece (subînț.
ore), la amează saŭ la mezu nopțiĭ. – În nord și
doĭ (doŭă)-spre-ce.doisprezece (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dóisprezece (dois-pre-/doi-spre-) num. m.,
f. dóuăsprezece (-uăs-pre-/-uă-spre-); 12/XIIdoisprezece (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)doisprezece num. zece și două. [Lit. doi pe zece].
doisprezece (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÓISPREZECE, DÓUĂSPREZECE num. card. Număr având în numărătoare locul între unsprezece și treisprezece. ◊ (Adjectival)
Are doisprezece copii. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Secolul doisprezece. ◊ (Intră în componența
num. adverbial)
De douăsprezece ori. ◊ (Intră în componența
num. distributiv)
Câte doisprezece oameni. ◊ (Substantivat)
Trei de doisprezece. [
Var.: (
reg.)
dóisprece, dóuăsprece; dóișpe, dóuășpe num. card.] —
Doi +
spre +
zece.