doilea - explicat in DEX

doilea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.

doilea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!dóilea (al ~) (do-i-/doi-) num. m., f. a dóua; al II-lea/al 2-lea, a II-a/a 2-a

doilea (Dicționaru limbii românești, 1939)
dóilea (al), a dóŭa num. ord. (ea dift.). Care vine după cel dintîĭ, secund: rîndu al doilea, al doilea rînd saŭ rîndu cel de al doilea, cel de al doilea rînd, pl. rîndurile cele de al doilea; clasa a doŭa, a doŭa clasă (pl. n’are saŭ dacă-l are, e ca la neutre: clasele cele de al doilea).

doilea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
doilea (al) num. care vine după cel dintâiu. [V. doi].

doilea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-/ doi-] — Doi + le + a.