doică - explicat in DEX

doică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. – Din bg. dojka.

doică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
dóică (dóici), s. f. – Dădacă. Sl. (bg. dojkŭ, slov. dojka), cf. pol. dojka „vacă cu lapte”, din sl. doiti „a alăpta” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, Cihac, II, 98). – Der. doici, vb. (a alăpta); doicie, s. f. (timpul în care o femeie este doică). Doică (Banat, Olt., Munt.) circulă în Trans. în forma daică (ALR, 222), din mag. dajka (Gáldi, Dict., 123). Cf. doniță.

doĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
dóĭcă f., pl. ĭ (bg. doĭka, doĭcă; sîrb. dojka, țîță; pol. dojka, oaie alăptătoare, d. vsl. doiti, a alăpta; ung. dojka, doĭcă. V. doniță). Vest. Mancă, femeĭe care (pentru banĭ) alăptează copilu alteĭa.

doică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dóică s. f., g.-d. art. dóicii; pl. doici

doică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
doică f. femeie care alăptează un copil străin. [Slav. DOĬKA (din doĭati, a alăpta)].

doică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÓICĂ, doici, s. f. Femeie care alăptează (și îngrijește) copilul altei femei. ♦ Dădacă. — Din bg. dojka.